FERTILIZAREA FOLIARA, CA MIJLOC DE INTRETINERE A PLANTELOR LEGUMICOLE

 

1. Ce este fertilizarea foliara

Fertilizarea foliara este orice substanta fertilizatoare aplicata pe frunze sub forma lichida. Aceasta inseamna insa un consum de timp, uneori important, si de regula, pentru o cantitate mica de nutrienti.

 

In contrast cu acest lucru, ingrasamintele foliare moderne, sunt solutii concentrate care folosesc elemente de inalta puritate tehnica si in care azotul, fosforul si potasiul (luand in considerare doar o parte din elemente), sunt combinate intr-un echilibru dorit, intr-un mediu controlat.

 

Elementele fertilizante in aceasta situatie sunt in solutie, solubile, si astfel foarte accesibile plantelor.

Aceasta este in contrast cu aplicarea ingrasamintelor la sol (sub forma solida), si care se aplica de regula sub forma granulata, uscate. Acestea apoi trebuie dizolvate, fie prin irigare fie prin udare in urma unei ploi, pentru a fi disponibile plantelor prin sistemul radicular. Cu alte cuvinte, trebuie dizolvate in solutia solului pentru a fi accesibile plantelor.

 

In solutiile de ingrasaminte foliare, se mai pot adauga microelemente sub forma chelata (compusi organo-minerali), acizi humici, sau alti aditivi in functie de ceea ce se doreste, pentru a obtine un ingrasamant echilibrat, care sa asigure nu numai NPK-ul, dar si toate microelementele, precum si hormoni de crestere si dezvoltare, vitamine, etc.

 

Se pot realiza foarte multe combinatii NPK, diferite in functie de cerintele aplicarii. Elementele care constituie fertilizantul foliar sunt cele care sunt necesare cresterii si dezvoltarii plantelor si sunt astfel formulate pentru a satisface pe cat posibil acest necesar.

 

2. Compozitia plantelor de cultura

Din tabelul 1 se constata ca plantele sunt compuse din diferite elemente in anumite proportii si pe care se bazeaza fertilizantii foliari moderni.

 

Tabelul 1 Concentratiile elementelor esentiale din plantele superioare (dupa diversi autori)

 

Elementul

Concentratia medie din plante

(la s.u.)

Concentratia in scoarta terestra,

16 km, %

ppm

%

Hidrogen

60.000

6,0

1,000

Carbon

450.000

45,0

0,350

Oxigen

450.000

45,0

49,130

Azot

15.000

1,5

0,040

Potasiu

10.000

1,0

2,350

Calciu

5.000

0,5

3,250

Magneziu

2.000

0,2

2,350

Fosfor

2.000

0,2

0,120

Sulf

1.000

0,1

0,100

Clor

100

0,01

0,200

Bor

20

0,002

0,005

Fier

100

0,01

4,200

Mangan

50

0,005

0,100

Zinc

20

0,002

0,020

Cupru

6

0,0006

0,010

Molibden

0,1

0,00001

0,001

 

Pentru cresterea si dezvoltarea plantelor, 16 elemente sunt considerate ca esentiale. Aceste elemente esentiale sunt impartite in doua grupe: macronutrientii, necesari relativ in cantitati mari, cum ar fi C, H, O, N, P, K, Ca, Mg si S, si micronutrientii ceruti in cantitati mici si care includ Fe, Cl, Mn, B, Zn, Cu si Mo. De departe cea mai mare proportie – 96 %, este reprezentata de H, C si O si care sunt preluate liber din aer si apa.

Toate celelalte elemente se regasesc in diferenta de 4 %, din care elementele majore N, P, K, Ca si Mg reprezinta 3,4 %, ramanand doar 0,6 % pentru microelemente.

 

3. Consumurile de elemente nutritive si sensibilitatea plantelor legumicole la lipsa acestora

In ceea ce priveste consumul de elemente al plantelor, acesta este uneori foarte ridicat. Astfel, mai ales in cazul legumelor si cu deosebire al celor cultivate in sistem protejat (tabelul 2), consumurile de elemente majore sunt deosebit de mari, pe masura si a productiilor obtinute.

 

Tabelul 2 Consumurile totale de NPK ale principalelor culturi de legume

 

Nr.

crt.

Cultura

Productia

t/ha

Consumul total, kg/ha

N

P2O5

K2O

MgO

1

Ardei gogosar-c

20-30

183

28

190

23

2

Ardei gras-c

25-30

240

40

218

37

3

Ardei gras-s

60-80

266

73

545

69

4

Ardei gras-p

40-50

197

60

326

33

5

Ardei lung-c

20-25

106

21

145

16

6

Castraveti-c

15-20

43

16

78

10

7

Castraveti-s (lungi)

140-160

330

171

577

124

8

Castraveti-s (scurti)

30-50

70

59

135

29

9

Castraveti-p (scurti)

50-80

110

56

242

29

10

Ceapa din samanta

35-63

122

51

254

54

11

Conopida de toamna-c

20-25

232

106

342

31

12

Conopida timpurie-c

12-14

107

60

179

15

13

Fasole verde-c

6-9

165*

46

188

10

14

Mazăre verde-c

5-10

108*

34

86

7

15

Morcov-c

30-50

138

58

286

22

16

Pătrunjel-c

20-30

56

17

112

6

17

Ridichi de iarna-c

30-40

227

105

175

10

18

Ridichi de luna-p

15-20

72

35

92

4

19

Salata-c

30-40

80

34

150

8

20

Salata-s

25-35

67

27

130

9

21

Salata-p

15-20

47

16

84

6

22

Sfecla rosie-c

40-50

247

101

445

45

23

Spanac-c

25-40

118

55

226

28

24

Tomate ind.-c

40-60

125

54

147

32

25

Tomate-s/ciclul I

80-100

278

132

364

94

26

Tomate-s/ciclul II

50-70

240

53

378

48

27

Tomate-p

50-70

300

65

414

62

28

Tomate timp.-c

30-40

81

28

118

24

29

Tomate vara-toamna-c

70-90

148

78

148

40

30

Telina-c

30-40

222

116

338

39

31

Varza de toamna-c

80-100

246

98

431

48

32

Varza timpurie-c

40-50

145

62

209

18

33

Varza de vara-c

60-80

206

105

365

42

34

Vinete-c

30-40

140

36

192

36

35

Vinete-s

50-70

418

91

445

50

36

Vinete-p

40-50

319

70

341

37

c-cimp, p-solar, s-sera;

*)la aceste specii, cea mai mare parte de N provine din atmosfera.

 

In functie de necesitatea aplicarii, ingrasamintele foliare se pot astfel formula pentru a satisface cerintele specifice plantei cultivate. De exemplu, cand cerinta plantei este ridicata in azot, se formuleaza un ingrasamant foliar cu concentratie mare in acest element comparativ cu fosforul, dar formularea se schimba in cazul fenofazelor de dezvoltare a plantei, cand cerinta fata de fosfor si/sau potasiu este mai mare comparativ cu cea de azot. Aceasta situatie se intalneste frecvent cand plantele schimba stadiul de crestere cu cel de dezvoltare, cel vegetativ cu cel generativ, sau atunci cand de regula sunt supuse unor factori de stres (Fig. 1).

 

Pe baza consumurilor de elemente nutritive si a unor particularitati de nutritie observate sau determinate experimental, legumele pot fi clasificate diferit în ceea ce priveste sensibilitatea la lipsa macroelementelor (tabelul 3) si microelementelor (tabelul 4) din substratul de cultura.

 

Tabelul 3 Sensibilitatea plantelor legumicole la lipsa macroelementelor

 

N

P

K

Ca

Mg

S

castraveti, vinete, ardei gras, tomate protejate, varza, conopida, telina, ridichi de iarna, sfecla rosie.

in general toate culturile extratimpurii si timpurii, castraveti, tomate, conopida, ridichi de iarna, sfecla rosie, varza.

castraveti, ardei, tomate, sfecla rosie, vinete protejate, radacinoase.

varza, conopida, leguminoase, radacinoase, solanofruc-toase, castraveti.

ardei gras, castraveti, ceapa semanata, tomate, conopida, sfecla rosie, telină, varza, vinete.

sfecla rosie, varza, conopida, spanac, gulie, ceapa, patrunjel, tomate, leguminoase, castraveti, dovlecei.

Tabelul 4

Sensibilitatea plantelor legumicole la lipsa microelementelor

 

Fe

Mn

B

Zn

Mo

Cu

Sfecla rosie, varza, conopida, spanac, gulie, ceapa, patrunjel, tomate, leguminoase, castraveti, dovlecei.

Sfecla rosie, gulie, leguminoase, varza, conopida, telina, castraveti, dovlecei, spanac, sfecla rosie, ridichi, tomate.

Sfecla rosie, radacinoase, conopida, broccoli, gulie, varza, varza de Brouxelles, spanac salata, ridichi, tomate.

Fasole, bob, usturoi, salata, ceapa, tomate.

Sfecla rosie, varza, conopida, castraveti, salata, spanac, tomate, pepeni galbeni, usturoi, ceapa.

Usturoi, ceapa, spanac, mazare, anghinare.

 

4. Cum actioneaza ingrasamantul foliar

 

Inca din 1953 la Universitatea de Stat din Michigan, Departamentul de Energie Atomica al Statelor Unite  a dezvoltat un proiect de studiu a absorbtiei foliare a nutrientilor, precum si translocarea acestora in plante.

 

Ingrasamintele marcate cu izotopi radioactivi au permis aflarea a cat ingrasamant este luat de catre planta si cat este pierdut. Este vorba de eficienta utilizarii acestora. Este foarte important ca o cat mai mare parte din ingrasamant sa se gaseasca in planta si cat mai putin sa se piarda in mediul inconjurator.

Radioizotopii au aratat ca toti nutrientii aplicati foliar sunt absorbiti de catre frunze.Acestia sunt chiar absorbiti si prin tesuturile lemnoase ale pomilor (prin scoarta). De fapt, acesti izotopi au aratat ca este de 8-10 ori mai eficient sa hranesti foliar o planta comparativ cu cantitatile de nutrienti necesare, precum si cu viteza cu care acestia sunt utilizati.

 

Efectele benefice a unui foliar sunt datorate unei cresteri a sintezei clorofiliene celulare. Aceasta crestere a clorofilei si a activitatii celulare si respiratiei se poate vedea, ca un prim semn in culturi, dupi aplicarea fertilizantului foliar, prin trecerea culorii frunzelor intr-un verde inchis. Fenomenul se poate masura refractometric in cel putin 4 ore. Cresterea activitatii celulare si a respiratiei, aduce dupa sine o crestere a absorbtiei apei prin sistemul vascular ca raspuns la cresterea cerintei de apa a frunzelor (aceasta aduce automat mai multe elemente fertilizante in planta, via sistem vascular).

Aplicarea fertilizantilor foliari nu inseamna ca se inlocuieste fertilizarea la sol, dar creste absorbtia acestora. De asemenea cresterea eficientei poate reduce necesarul de ingrasaminte aplicate pe sol, reducandu-se astfel rata de spalare si pierderea elementelor fertilizante. Unele din cele mai recente cercetari arata cresterea calitativa si cantitativa a productiei prin cresterea absorbtiei N si P, si punerea la dispozitia celulei a ionului fosfat in momentul cand planta are mai multa nevoie. O cantitate mica de potasiu si fosfor poate creste astfel semnificativ productia, aducand mai multi bani comparativ cu fertilizarea la sol.

 

Necesarul mai mare de apa si schimbul de gaze mai intens stimuleaza cresterea masei radiculare pentru a le putea furniza. Excesul de carbohidrati produs de catre plante, datorat sintezei mai mari de zaharuri prin cresterea sintezei clorofilei, este returnat solului prin perisorii radiculari care va stimula mai departe coloniile microbiene din jurul radacinii constituind surse de energie suplimentare. Coloniile bacteriene in schimb vor produce auxine si alti compusi de stimulare a sistemului radicular. Mai mult tesut radicular si mai multi perisori radiculari cresc abilitatea plantei de a absorbi apa si ioni nutritivi.

Este o reactie in lant daca se aplica fertilizantul necesar la momentul necesar pentru a realiza acest ciclu. Cu ingrasamintele foliare se obtine o eficienta mai mare deoarece astfel stimulam intregul sistem de pompare care include celulele frunzelor.

 

Lucrul important pe care nu trebuie sa-l uitam este ca printr-o cantitate micade ingrasamant foliar folosit, de fapt creste absorbtia comparativ cu absorbtia totala, de cateva ori fata de cantitatea de ingrasamant aplicata. Unii cercetatori sugereaza un raport de 6:1.

 

Aplicarile foliare coincid adeseori in timp cu stadiile specifice vegetative sau de fructificare, de dezvoltare, si in acest sens trebuie ajustata formula de fertilizare. Aplicarile mai pot fi deasemenea facute pentru a ajuta plantele sa-si revina dupa socul plantarii, a daunelor produse de grindina, sau de alti factori de mediu extremi.

 

In termeni de absorbtie nutritiva, fertilizarea foliara poate fi de 8 pana la de 20 de ori mai eficienta decat aplicarea ingrasamintelor pe sol (anonim, 1985).

 

Totusi, eficienta fertilizarii foliare nu este intotdeauna atinsa în practica. Adeseori lipsa de eficienta este rezultatul lipsei de atentie acordata principiilor nutritiei foliare. Alte cauze ale esecului includ aplicarea unui amestec gresit, sau un amestec bun la un moment nepotrivit. Judecata, ce ingrasaminte foliare sa folosim si in care fenofaza sa le aplicam, pare a fi pe cat de mult o arta, pe tot atat de mult o stiinta.

 

In timp ce fertilizarea foliara se foloseste la o varietate mare de culturi, valoarea ei economica este in general apreciata a fi mai mare in horticultura decat la cultura mare. Aceasta deoarece culturile horticole au o valoare mai mare si starea lor de nutritie este mai atent monitorizata (Williams si Williams, 1986; Greene si Crassweller, 1995; Deremiens, 1995; Davidescu si Velicica Davidescu, 1992; Zuang, 1982; Voican şi Lacatus, 2004; Lacatus, 2006).

 

 

5. Efecte asociate aplicarii fertilizantilor foliari

 

Fertilizarea foliara in legumicultura este deosebit de eficienta, legumele adeseori cultivandu-se in conditii relativ improprii, fie ca ne referim la sol, fie la factorii de mediu. Redam in continuare cateva din efectele cele mai semnificative legate de prezenta unuia sau altuia din macro sau microelemente, aminoacizi esentiali s.a.

 

 

FOSFORUL:

 

  • determina o buna dezvoltare a sistemului radicular;
  • creste timpurietatea;
  • creste numărul de nodozitati;
  • creste greutatea medie a bulbilor;
  • favorizeaza lastarirea;
  • prelungeste vegetatia;
  • creşte numarul de flori si % de legare a acestora;
  • scade sensibilitatea plantelor la: Alternaria,Botrytis, Fusarium, Erwinia, Phytophtora;
  • lipsa fosforului afecteaza in principal culturile de: morcov, ceapa, mazare, toate legumele timpurii din solarii si din camp, tomatele, castravetii, spanacul si salata;
 

 

 

 

 

 

POTASIUL:

 

  • creste fotosinteza si respiratia;
  • scade acumularea de hidrati de C solubili si creste continutul de amidon;
  • scade acumularea de nitrati, de aminoacizi liberi si amide solubile, micsorand atacul unor agenti patogeni si daunatori;
  • creste rezistenta la seceta si temperaturi scazute;
  • creste calitatea nutritionala, tehnologica şi comerciala.
 
 

 

 

CALCIUL:

 

  • stabilizeaza peretii celulari si membranele plasmatice;
  • reduce incidenta putregaiului apical;
  • regleaza permeabilitatea membranelor;
  • asigura extensia celulara;
  • asigura echilibrul acido-bazic si regleaza presiunea osmotica;
  • creste rezistenta la transport si pastrare;
  • mareste rezistenta la agenti patogeni.

 

 

 

MAGNEZIUL:

 

  • creste acumularea de amidon in semintele de cereale si tuberculi;
  • creste puterea de germinare a semintelor;
  • creste acumularea de zahar in fructe, legume, struguri si sfecla;
  • accentueaza coacerea uniforma la tomate;
  • datorita rolului sau in metabolismul energetic, proteic si in special al acizilor nucleici, mareste rezistenta plantelor la boli si daunatori;

 

 

BORUL:

 

  • creste numarul de flori si de fructe;
  • creste numarul de boabe in pastai;
  • creste MMB;
  • stimuleaza absorbtia activa indeosebi a ionilor fosfat, confera energie plantei;
  • stimuleaza cresterea sistemului radicular si a varfurilor plantelor;
  • influenteaza acumularea amidonului;
  • creşte calitatea nutritionala a productiei;
 

 

 

MANGANUL:

 

  • intensifica sinteza hidratilor de carbon, mai ales in radacini;
  • favorizeaza reducerea nitritilor si sulfatilor;
  • stimuleaza diviziunea celulara → creşterea;
  • creşte rezistenta la inghet dar si la seceta; de- asemeni la continutul ridicat de saruri din sol;
  • favorizeaza inflorirea si timpurietatea;
  • reduce patarea boabelor de fasole;
  • creşte greutatea radacinoaselor si reduce formarea radacinilor secundare;
 

 

 

FIERUL:

 

  • stimuleaza procesele respiratorii;
  • favorizeaza fixarea N2 la leguminoase;
  • intensifica asimilatia clorofiliana, rata fotosintezei;
  • intensifica culoarea frunzelor la salata, spanac, stevie, macris, castraveti;
  • imbunatateste aroma unor legume -patrunjel, marar, leustean, hrean;
  • imbunatateste marimea si calitatea (zaharuri) fructelor si strugurilor;

 

 

AMINOACIZII: PROLINA, TRIPTOFANUL, ARGININA, ASPARAGINA, CISTEINA, ALANINA, sunt precursorii multor substante bioactive, stimulatoare a metabolismului plantelor, a cresterii si dezvoltarii acestora. Rolul lor se manifesta indeosebi in conditii de stres. Sunt componente sau participa la constructia celor mai multe proteide vegetale care constituie substantele de baza din nucleele celulare si din protoplasma, si sunt cele mai importante componente vitale ale celulelor.

 

 

6. Mecanismul de patrundere a componentelor foliare

Mecanismul patrunderii diferitelor substante aplicate pe partile exterioare depinde de factorii interni si externi. Cercetarile intreprinse in acest domeniu arata, spre deosebire de teoriile clasice care considerau cuticula cu care sunt acoperite celulele, ca o bariera in patrunderea substantelor in interiorul plantelor, din contra ele reprezinta o cale principala care faciliteaza trecerea acestora in planta. Plasmoderma si ectoderma constituie o cale pentru transportul substantelor de la suprafata in interiorul celulelor. Acest tip de legatura prin plasma s-a constatat a fi foarte important mai ales ca peretii celulelor epidermice au de la 2 – 200 la 60 – 800 pe 50 microni patrati astfel de legaturi cu exteriorul. Pe o celula pot reveni de la 8000 la 9000 de astfel de cai. Aceste cai protoplasmatice care fac legatura intre protoplasma celulelor învecinate si exterior faciliteaza contactul cu exteriorul si patrunderea diferitelor substante. Aceasta patrundere depinde de starea de hidratare a celulei, de turgescenta acesteia, de varsta, de natura produsului, ionul insotitor, metabolismul intern, ca si de factorii externi ca: temperatura, lumina, umiditatea, concentraţia, pH-ul soluţiei, etc. De asemenea, perii frunzelor sunt echipaţi cu un astfel de mecanism. În acelaşi timp în epiderma apar si stomate incomplet diferentiate (hidatode), care la randul lor au 3 – 50 de pori si care favorizeaza patrunderea substantelor.

 

S-a constatat ca viteza de patrundere in frunze a diferitilor anioni si cationi difera si in raport cu forma chimica folosita, ionii insotitori, concentratia si pH-ul solutiei.

 

N.S. A v d o n i n (1955) arata ca patrunderea azotului nitric se face dupa aproximativ 15 minute, pe cand azotul amoniacal patrunde abia dupa 2 ore.

In ceea ce priveşte magneziul, s-a constatat ca atunci cand este sub forma de MgSOpatrunde mult mai greu decat in cazul cand este sub forma de MgCl2. Inseamna ca anionul Cl-faciliteaza patrunderea cationului Mg2+. De asemenea la potasiu s-a stabilit ca din KNO3 a patruns in frunza dupa o ora, iar din KCl dupa o jumatate de ora.

In legatura cu reactia solutiei, s-a constatat ca patrunderea potasiului se face mai repede dintr-o solutie bazica decat dintr-una acida. In general reactia acida a solutiilor favorizeaza patrunderea anionilor, iar reactia bazica patrunderea cationilor.

In tabelul 5 se sintetizeaza gradul comparativ al mobilitatii ionilor aplicati extraradicular.

Un factor care nu trebuie neglijat este concentratia solutiei nutritive folosite.

 

Tabelul 5 Gradul comparativ al mobilitatii elementelor nutritive aplicate pe frunze(dupa Davidescu si Velicica Davidescu)

 

Foarte puternic

Puternic

Moderat

Slab

Azot

Cesiu

Potasiu

Rubidiu

Sodiu

Clor

Fosfor

Sulf

Cupru

Fier

Mangan

Molibden

Zinc

Bariu

Bor

Calciu

Magneziu

Strontiu

Pentru a micsora volumul solutiei este preferabil – atunci cand plantele suporta – sa se utilizeze concentratii mai mari de 2 – 5 % in cazul ingrasamintelor cu azot, fosfor, potasiu si de 0,01 – 0,05 % cand se folosesc îingrasaminte cu microelemente. In general concentratiile mai mari de 0,25 – 0,50 % cu ingrasaminte azotate sau potasice usor solubile pot provoca insa arsuri pe frunzele plantelor.

Fertilizarea foliara ca metoda, prezinta importanta pentru multe plante spre a fi aplicata, mai ales in epoca formarii organelor de reproducere, intre inflorire si fructificare, cand are loc un mare consum de substante nutritive, iar plantele nu se pot aproviziona in msuara satisfacatoare din sol.

Din  punct de vedere practic, nutritia extraradiculara se face o data sau de doua ori, la culturile cerealiere sau de mai multe ori la culturile horticole. Cantitatea de solutie la hectar variaza intre 400 şi 1000 l. Stropirea trebuie facuta pe timp racoros, dimineata pana la ora 9 (dar nu si atunci cand pe frunze este roua) sau dupa amiaza dupa ora 16. Solutia trebuie sa fie cat mai fin pulverizata, astfel ca sa ramana pe frunze sub forma unor picaturi foarte fine, fara a se scurge. Daca dupa aplicare urmeaza o ploaie, operatia trebuie repetata. La plantele cu port inalt, stropirea pe partea inferioara a frunzelor unde se afla un numar mai mare de stomate, are efect mai ridicat.

Rezultate bune s-au obtinut si in tara noastra la tomate, castraveti, ardei, spanac, ridichi, varza, la vita-de-vie, la cartofi, la grau, floarea soarelui, rapita, porumb, etc. Alte plante care reactioneaza la nutritia extraradiculara sunt capsunul (P), pepenii (Mg + B), fasolea, mazarea de gradina, morcovul (N + Mo), sfecla, salata (N+P), porumbul zaharat (Fe, Zn, Mn).

 

Foarte bune rezultate se obtin prin stropirea plantelor, atunci cand este necesar sa se aplice ingrasaminte cu microelemente. Acestea se folosesc de obicei in cantitati de la 2 – 3 kg/ha pana la 10 – 15 kg/ha si mai rar in cantitati mai mari, ceea ce face ca raspandirea uniforma pe teren sa se faca greu. Aplicarea lor in solutie si prin stropirea plantelor se face mai uniforma si cu efect mai mare (Davidescu si Velicica Davidescu, 1969).

 

 

7.  Bazele fertilizarii foliare

Pentru ca fertilzarea foliara sa actioneze efectiv, trebuie respectate cateva recomandari:

  • Pentru a fi eficient si pentru a preveni unele pagube, se recomanda solutii foarte diluate. Uneori 0,5 l pana la 1,5 l de ingrasamant pe hectar sunt suficiente pentru a obtine raspunsul dorit. Stropiri cu solutii mai concentrate, in special cele care au la baza ingrasaminte cu saruri anorganice, au un potential real de „ardere” a foliajului plantelor. Acest lucru se constata mai ales in cazul sarurilor clorurate (ca de exemplu clorura de potasiu).
  • pH-ul solutiei de stropire trebuie sa fie în domeniul slab acid-neutru.
  • In afara reactiei, mai trebuie luate in considerare si alte calitati ale apei de stropire.

claritatea: particule mici nedizolvate pot rapid infunda duzele, chiar si pe cele mai sofisticate;

contaminanti chimici si agenti patogeni: unele surse de apa pot fi contaminate si nu trebuie in nici un fel folosite pentru prepararea fertilizantului foliar; daca exista dubii specifice legate de prezenta unor patogeni, atunci apa poate fi tratata efectiv cu putin peroxid de hidrogen;

clorul: clorinarea apei elimina bacteriile periculoase, dar in acelasi timp poate distruge si organismele benefice, care pot fi incluse in unele foliare; se recomanda lasarea peste noapte a apei intr-un rezervor descoperit;

  • Cel mai bun efect se obtine cand stropirea foliara se face cu atomizorul.
  • Stropirea trebuie executata atunci cand vantul este minim, mai ales cand se foloseste atomizorul.
  • Absorbtia creste cand stropirea se face si pe partea inferioara a frunzelor. Aici sunt localizate cele mai multe stomate ale plantei.
  • Temperatura la care se face fertilizarea foliara trebuie sa fie de 26-27 °C sau mai putin. Absorbtia la temperaturi ridicate este foarte scazuta deoarece multe stomate sunt inchise. Unele din cele mai eficiente stropiri foliare se fac spre seara, sau dimineata dupt rtstrirea soarelui cand temperatura este buna si vantul minim.
  • Absorbtia este accentuata cand conditiile de mediu sunt umede. Prezenta picaturilor de roua pe frunze faciliteaza alimentarea foliara. Acest lucru nu

este valabil insa atunci cand odata cu ingrasamantul foliar se aplica si unele fungicide sau insecticide.

  • Adaugarea unui surfactant la solutie scade tensiunea de suprafata pe frunza si poate creste absorbtia.

 

 

 

8. Manipularea culturilor prin fertilizare foliara

Strategiile de fertilizare pot influenta infloritul, legarea fructelor, marimea acestora, cantitatea de masa vegetala precum si alte caracteristici ale plantelor. Printr-o alegere atenta a ingrasamantului foliar sau a fertilizarii faziale, cultivatorul poate „indruma” planta catre o recolta mai timpurie, o mai buna legare a fructelor, sau dimpotriva sa descurajeze fructificarea – un avantaj cand se produc de exemplu legume verzi sau in cazul culturilor furajere.

 

Multi cultivatori de legume stiu ca folosirea unor ingrasaminte foliare cu mult fosfor, azot amoniacal , bor, fier s.a. favorizeaza legarea fructelor si formarea semintelor, in timp ce fertilizanti foliari cu mult azot nitric, potasiu, calciu, magneziu s.a. determina marimea si greutatea fructelor. In acelasi timp, fertilizarea foliara ca o practica reala, este cheia finala de a produce un fel de forma de „rezistenta indusa” la daunatori si agenti patogeni.

In timp ce aceste cunostinte dau producatorului mai multe optiuni manageriale, acesta totusi nu ar trebui sa-si asume prea multe atunci cand incearca sa manipuleze performantele culturii. Toate culturile si in special cele horticole au nevoie de diferite cantitati de nutrienti atat pentru crestere cat si pentru marimea fructelor pe toata durata sezonului. Imprecizia momentului sau alegerea nepotrivita pot diminua recolta si afecta costurile de productie (Wheeler si Ward, 1998; Andersen, 1992). De aceea, colaborarea cu un specialist in domeniu, creste semnificativ sansa de a manipula o cultură legumicola prin fertilizare foliara.

 

 

 

9. FERTILIZANTI FOLIARI MODERNI AVIZATI IN ROMANIA:

 

In prezent, in Romania, exista o multitudine de fertilizanti foliari, o buna parte dintre acestia produsi in tara, multi dintre ei gravitand in jurul acelorasi formule de genul F-urilor produse la Craiova, dar si formulari noi, complexe, precum si produse importate. Toate aceste ingrasaminte sunt testate in prealabil in reteaua coordonata de ICPA Bucuresti si avizate de Comisia Interministeriala din cadrul MAPDR. Gama extrem de larga de formulari ar putea fi impartita in:

 

  • Solutii concentrate de N, P, K, Ca, Mg, S in diferite rapoarte, cu si fara adausuri de Cu, Fe, Mn, şi Zn sub forma chelata (complecsi organo-minerali), B, Mo, acid aspartic, alanina, arginina, cisteina, prolina, triptofan si alti aminoacizi, acizi organici, vitamine, polizaharide, biostimulatori – auxine, fenilalanine, gibereline, naftenati, guaiacolati, etc;
  • Fertilizanti foliari cu destinatie precisa, pe bază de Ca+N, Ca+N+Mg, S, Fe, Zn, B, Mo, ş.a;
  • Fertilizanti foliari pe baza de hidrolizate de colagen obtinute prin procese de hidroliză chimică şi chimico-enzimatică în condiţii moderate de reacţie a unor subproduse din industria pielăriei;
  • Fertilizanti foliari pentru culturile ecologice pe bază de extracte de plante, alge marine, minerale, ş.a.

 

 

Concluzii:

Practica fertilizarii foliare scoate in evidenta cateva avantaje:

- Se evita imobilizarea ingrasamintelor, fapt care poate avea loc cand acestea se introduc în sol;

- Aceasta ingrasare se poate utiliza si la plantele care se seamana in randuri apropiate sau prin imprastiere, mai ales in a doua jumatate a perioadei de vegetatie, când aplicarea ingrasamintelor prin celelalte metode este practic nerealizabilă;

- Nutritia suplimentara extraradiculara se poate face si atunci cand solul este uscat, ca si pe solurile saraturate, unde aplicarea ingrasamintelor poate mari concentratia solutiei solului;

- Se folosesc cantitati mai mici de ingrasaminte, ceea ce permite o mai buna aplicare, indeosebi a ingrasamintelor cu microelemente;

- Se poate realiza nutritia diferentiata în raport cu cerintele plantelor in diferite faze de vegetaiie;

- Imbunatateste starea de nutritie a plantelor cultivate pe soluri cu fertilitate redusa.

 

Fertilizarea foliara este metoda prin care se corecteaza cel mai rapid o deficienta de nutritie. O data cu nutritia suplimentara extraradiculara se pot face si unele tratamente de control a agentilor patogeni si daunatorilor, ca de exemplu stropirea contra manei, musculitei albe, etc;

Metoda nutritiei suplimentare extraradiculare prezinta importanta pentru culturile de pe solurile reci, din zonele nordice, unde asimilarea azotului si fosforului prin radacini este mult stanjenita.

 

Ingrasarea suplimentara extraradiculara prezinta si unele inconveniente, si anume:

- In cazul lipsei sursei de apa in camp este necesar transportul unei cantitati mari de apa, operaţie rentabila numai in cazul cand se fac si tratamente impotriva diferitilor agenti patogeni si daunatori; pentru exploatarile mici care beneficiaza de sursa proprie de apa la locul culturii, acest aspect dispare;

- In conditiile actuale aplicarea nutritiei suplimentare extraradiculare din avion, cand se face o pulverizare mai fina si cu un consum mai mic de apa, are insa o baza tehnico-materiala restransa si depasita pentru a putea fi extinsa; in acelasi timp aceasta metoda creste riscurile legate de mediu;

- Imprecizia momentului sau alegerea nepotrivita a fertilizantului foliar pot diminua recolta si afecta costurile de productie.

 

Articol de: Victor Lacatus, Luminita Nicoleta Carstea – ICDLF Vidra, jud. Ilfov

Fii mereu la curent cu ofertele si noutatile GLIA